Imi pare rau ca nu am mai postat in ultima vreme si..nici nu am de gand sa o fac in urmatoarea saptamana..prea multe teze..teste..prea multa scoala si prea putin timp liber.!Imi pare sincer rau dar promit ca dupa ce termin cu toata alergatura asta dupa note revin cu povesti noi:).

Pana atunci bcurati-va de frig, de iarna care vine si de pozele de mai jos de care recent am dat de ele prin calculator..Have fun.:*Sarbatorile vin Sarbatorile vin.!

O viata de caine parasit

Acum 5 minute am gasit printr'un sertar o discheta cu o compunere facuta in clasa a6.a pentru o nota la informatica.Mi-a placut enorm acum gasind-o si a trebuit sa va arat si voua.Chiar daca e stupida..eu o ador.!.


 Se spune din mosi – stramosi  ca acesti minunati catei sunt prietenii omului. Dar daca ne sunt fideli, de ce sunt pedepsiti cu atata cruzime? De ce sunt aruncati in strada si batjocoriti asa? De ce trebuie sa ma uit la TV si sa vad cum bietele animale, care ne sunt atat de credincioase sunt omorate cu sange rece de hingherii care se dau drept iubitori de animale dar,  insa sunt criminalii ce omoara cateii aruncandu-i in smoala , gropi adanci sau in altceva, batandu-i cu rautate si lasandu-i fara hrana si fara un adapost sigur.Bietele animale, bietii catei care au avut putin noroc si au scapat de mainele murdare ale hingherilor, sufara acum stand afara in frig, neavand apa si mancare si neavand un loc unde sa se adaposteasca.De ce propietarii, iubitori de animale , care-si pierd animalele iubite, cateii care le sunt atat de dragi,  de care au avut grija timp indelungat sunt pacaliti si batjocoriti de cei ce se pretind gasitorii acestora.  Chiar eu am patit asa ceva. Cu ajutorul prietenilor am raspandit afise prin cartier cu speranta ca il voi gasi. Am dat la ziar un anunt in care ofeream recompensa gasitorului. Din pacate nu l-am putut gasi. In schimb am primit telefoane de la falsi gasitori ai lui Max,catelul meu,iar in plus ,intr-o noapte un barbat l-a sunat pe tata si i-a spus ca l-a gasit pa Max.A zis corect chiar si semnalmentele acestuia asa ca pe mama si tata i-a pacalit.I-a plimbat prin tot cartierul ca sa i-l dea pa catel ,dar pana la urma tata a renuntat sa-l mai caute pe Max.Cei ce l-au pierdut mi-au cumparat alt catel care este de o rasa pura,avand si pedigri,dar nu e ca catelusul meu,pe care sper ca intr-o zi il voi revedea.Il cheama pe acesta tot Max,dar eu ii mai spun si Minimax ,deoarece e mic.

        Pe catelul meu cel pierdut ,il aveam de la 4-5 ani ,deci,mai exact ,a fost catelul meu din copilarie,catelusul cu care m-am jucat de-a lungul anilor.Cand era inca mic ,in faza copilariei,eu practic nu mai aveam haine,deoarece el mi le rupea mereu.Inn momentul cand eram afara si ma jucam cu el ,imi cadea mie ceva pe jos ca nu se putea altfel,iar cand ma aplecam sa iau obiectul ,el imi sarea in spate.Cand ma ridicam imi rupea bluza cu ghearele.Atunci cand ma vedea ca plecam undeva ,incepea sa latre de se auzea cam 1 km distanta.Erau clipe frumoase cu Max ,ma distram cu el.Cunostea motorul la masina asa ca stia cand veneam acasa cu familia.

Zambeste copile.!

De ce sa iti uiti viata cand crezi ca s-a sfarsit?

De ce sa-ti dai si zambetul cand nu mai ai nimic?

De ce sa mai versi lacrimi cand spui ca ai pierdut,

Si ca un biet las sa te dai batut?

De ce sa te simti singur,atunci cand ai prieteni

Si ca un bilet pierdut..purtat de val sa te-asemeni?

Nu-ti pierde zambetul,pari fericit

Chiar daca inauntru ceva e ranit..

Nu plange, nu spera,de ce sa te-amagesti?

Crezi ca asa, de rele ai sa te feresti?

Nu.!E gresit.Sterge-ti lacrima copile

Mai bine sa ramai doar cu-o amintire

Povestea-i poveste,mereu e un final

Si nu mai crede-n basme..totul e real.

Deci scoala ,copile, fi vrednic si demn!

Asculta la mine, asta-i un indemn

Nu mai privi viata ca pe un joc plapand

E un razboi crancen, se termina curand

Da..stiu..E simplu sa stai si sa privesti

Sfarsitul e aproape curand o sa.l traiesti.

Dar..acum..zambeste cum nu ai mai zambit

Razi..cu lacrimi..arata-mi ca esti fericit.!.

Te iubesc...

19.Si sunt silita sa-mi privesc sfarsitul..

Intr-adevar, fata era bolnava.Avea stari de lesin si ameteala si slabise destul de mult ,lucru ce o bucurase insa..Decisese sa mearga intr-un sfarsit la doctor pentru un set de analize.
Mama sa dadea tarcoale pe holul nu foarte ingust al spitalului frecandu-si verigheta si rasucind-o pe toate partile..Era destul de agitata si speriata , nestiind ce patise Irina..
-Ce tot ai?Esti prea agitata!Ce te tot framanti?..sunt doar racita..
-Da..asa e..Iarta-ma, ii raspunde vag asezandu-se pe scaun.Sunt doar putin speriata..
-N-ai motiv.Pana la urma nici sa te intereseze nu ar trebui.Doar nu sunt copilul tau.
-Nu mai vorbi asa..Sunt mama ta si te iubesc!
-Vrajeala.
-Puteti intra.
-Credeam ca nu mai vine..isi spune cu un aer plictisit copila ridicandu-se si intrand in cabinet..
Asistenta o pofteste pe scaun si isi scoate acul.
-Intoarce capul, stai calma si nu privi la mine daca ti-e frica.
-Nu am nimic..
Privea uimita si fascinata cum sangele-i era furat si pus intr-o capsula..Un sange de-o culoare rosie,o culoare atat de aprinsa..Ramasese nemiscata privind...dar..
-Poti sa te ridici.Am terminat.
-Aa..Multumesc..

Peste cateva zile rezultatele au aparut.Cand mama sa a deschis plicul, mai multe rude venite in vizita erau de fata, astfel ca au putut vedea momentul in care femeia a lesinat.
Irina,speriata i-a luat plicul din mana si s-a asezat pe scaun..A citit atenta fiecare pasaj incercand sa inteleaga, da mai apoi a vazut inscris negru pe alb"diagnosti:leucemie".A inchis ochii, a inceput sa tremure si-o lacrima firava a inceput sa-i curga pe obraz..Credea ca-i doar racita..dar raceala sa ..nimic bun in cale nu-i mai aducea.

Si-ar fi dorit sa nu existe acel moment..Simtea cum pamantul ii fuge de sub picioare, simtea cum pierduse lupta..Pierduse o familie, pierduse un prieten, pierduse sansa de a se cunoaste, pierduse totul..si acum avea sa-si piarda si viata..
Izbucnise in lacrimi cumplite..Nimeni nu o putea linisti..Zacea sfarsita..Era distrusa..

_______________________________________________
-Alex, e vreau sa merg acasa.Trebuie sa o vad pe Larisa.
-Nu te-a satisfacut domnisoara aseara?
-Nu are legatura..Vreau sa ma intorc acasa.
-Nu poti..Cum ramane cu experimentul nostru?Nu ai testat inca toate drogurile facute.
-Ce sunt eu?Cobai?Drogurile tale ma schimba pe mine ca persoana..M-au facut sa o uit, m-au facut sa o bat..Nu vreau sa te mai ajut.Plec!
-Stai!Nu pleca!O sa regreti si o sa platesti daca ma parasesti pentru o p**** chiar daca-mi esti frate.

_______________________________________________
-Ce am facut de trebuie sa mor?Pentru ce anume trebuie sa platesc astfel?.Am vrut sa fiu doar fericita..De ce Doamne ma pedepsesti?.
In sinea sa era o epava..O bucata de lemn abandonata pe tarm..O corabie ce odinioara era mareata, scufundata acum in adancurile unei mari.Se apropie de poze..Zambeste fals spre cateva..Priveste-adanc catre-un tablou special pentru ea candva...Atinge amintirea unei vechi povesti..isi lasa lacrima sa cada incercand sa-si mute privirea..dar ochi-i erau atintiti doar pe acel ceva..
Renunta, silita isi ia un pix si-o foaie si se aseaza incet pe-un scaun..Isi sterge ochii si isi porneste scrisul...Arunca din cand in cand o privire pe geam , sclipindu-i ochii parca-nspre trecut dar..trecutul e trecut..

_______________________________________________

-Sarut'mana!Irina este acasa?Am sunat-o si nu mi-a raspuns..M-am gandit sa vin sa vad ce face..Daca e bine..
-Buna Larisa..Ma bucur ca ai venit.Intra.Irina are nevoie de prieteni ca tine in momentele acestea..
-S-a intampalt ceva?Pareti suparata.
-O sa-ti explice..E la ea in camera..Fa-mi un serviciu..Ia si manarea asta cu tine..Poate reusesti sa o convingi sa manance macar putin..
-Am inteles..
Porneste usor, tantos, asemeni unei chelnerite entuziaste spre camera copilei..Baga usor capul pe usa si..:
-Cine crezi ca e aici?Ai ghicit!Chelne..Oh Doamne Irina ce-i cu tine?
Lasa mancarea sprijinita pe noptiera si fuge spre a o imbratisa..

-Irina!De ce plangi copile?Oh Doamne..mi se rupe sufletul sa te vad asa mai fata..Nu mai plange..O sa fie bine..O sa treaca.O sa vezi..Nu mai plange.
-Ba nu!.N-o sa treaca.O sa mor!O sa mor Larisa..si am doar 15 ani.!
-Doamne!Nu vorbi asa.Nu o sa mori.!
-Ba da, ii raspunde sfarsit, trecandu-si mainile prin par si aratandu-i firele rupandu-se..Am leucemie..Si o sa mor.
Ramase nemiscata intr-o stare de soc..Nu stia ce sa-i raspunda..O privea tremuranda cu mainile-i pline de par si simtea ca o pierde..Ii simtea durerea si era cumplit.
-Nu..Nu pot sa cred..Nu stiu ce sa spun..
-Larisa, ce am facut sa merit toate astea?De ce sunt blestemata sa sufar atat?Am vrut sa fiu fericita si acum..acum ma privesc cum mor..



Va urma..