Te iubesc...

19.Si sunt silita sa-mi privesc sfarsitul..

Intr-adevar, fata era bolnava.Avea stari de lesin si ameteala si slabise destul de mult ,lucru ce o bucurase insa..Decisese sa mearga intr-un sfarsit la doctor pentru un set de analize.
Mama sa dadea tarcoale pe holul nu foarte ingust al spitalului frecandu-si verigheta si rasucind-o pe toate partile..Era destul de agitata si speriata , nestiind ce patise Irina..
-Ce tot ai?Esti prea agitata!Ce te tot framanti?..sunt doar racita..
-Da..asa e..Iarta-ma, ii raspunde vag asezandu-se pe scaun.Sunt doar putin speriata..
-N-ai motiv.Pana la urma nici sa te intereseze nu ar trebui.Doar nu sunt copilul tau.
-Nu mai vorbi asa..Sunt mama ta si te iubesc!
-Vrajeala.
-Puteti intra.
-Credeam ca nu mai vine..isi spune cu un aer plictisit copila ridicandu-se si intrand in cabinet..
Asistenta o pofteste pe scaun si isi scoate acul.
-Intoarce capul, stai calma si nu privi la mine daca ti-e frica.
-Nu am nimic..
Privea uimita si fascinata cum sangele-i era furat si pus intr-o capsula..Un sange de-o culoare rosie,o culoare atat de aprinsa..Ramasese nemiscata privind...dar..
-Poti sa te ridici.Am terminat.
-Aa..Multumesc..

Peste cateva zile rezultatele au aparut.Cand mama sa a deschis plicul, mai multe rude venite in vizita erau de fata, astfel ca au putut vedea momentul in care femeia a lesinat.
Irina,speriata i-a luat plicul din mana si s-a asezat pe scaun..A citit atenta fiecare pasaj incercand sa inteleaga, da mai apoi a vazut inscris negru pe alb"diagnosti:leucemie".A inchis ochii, a inceput sa tremure si-o lacrima firava a inceput sa-i curga pe obraz..Credea ca-i doar racita..dar raceala sa ..nimic bun in cale nu-i mai aducea.

Si-ar fi dorit sa nu existe acel moment..Simtea cum pamantul ii fuge de sub picioare, simtea cum pierduse lupta..Pierduse o familie, pierduse un prieten, pierduse sansa de a se cunoaste, pierduse totul..si acum avea sa-si piarda si viata..
Izbucnise in lacrimi cumplite..Nimeni nu o putea linisti..Zacea sfarsita..Era distrusa..

_______________________________________________
-Alex, e vreau sa merg acasa.Trebuie sa o vad pe Larisa.
-Nu te-a satisfacut domnisoara aseara?
-Nu are legatura..Vreau sa ma intorc acasa.
-Nu poti..Cum ramane cu experimentul nostru?Nu ai testat inca toate drogurile facute.
-Ce sunt eu?Cobai?Drogurile tale ma schimba pe mine ca persoana..M-au facut sa o uit, m-au facut sa o bat..Nu vreau sa te mai ajut.Plec!
-Stai!Nu pleca!O sa regreti si o sa platesti daca ma parasesti pentru o p**** chiar daca-mi esti frate.

_______________________________________________
-Ce am facut de trebuie sa mor?Pentru ce anume trebuie sa platesc astfel?.Am vrut sa fiu doar fericita..De ce Doamne ma pedepsesti?.
In sinea sa era o epava..O bucata de lemn abandonata pe tarm..O corabie ce odinioara era mareata, scufundata acum in adancurile unei mari.Se apropie de poze..Zambeste fals spre cateva..Priveste-adanc catre-un tablou special pentru ea candva...Atinge amintirea unei vechi povesti..isi lasa lacrima sa cada incercand sa-si mute privirea..dar ochi-i erau atintiti doar pe acel ceva..
Renunta, silita isi ia un pix si-o foaie si se aseaza incet pe-un scaun..Isi sterge ochii si isi porneste scrisul...Arunca din cand in cand o privire pe geam , sclipindu-i ochii parca-nspre trecut dar..trecutul e trecut..

_______________________________________________

-Sarut'mana!Irina este acasa?Am sunat-o si nu mi-a raspuns..M-am gandit sa vin sa vad ce face..Daca e bine..
-Buna Larisa..Ma bucur ca ai venit.Intra.Irina are nevoie de prieteni ca tine in momentele acestea..
-S-a intampalt ceva?Pareti suparata.
-O sa-ti explice..E la ea in camera..Fa-mi un serviciu..Ia si manarea asta cu tine..Poate reusesti sa o convingi sa manance macar putin..
-Am inteles..
Porneste usor, tantos, asemeni unei chelnerite entuziaste spre camera copilei..Baga usor capul pe usa si..:
-Cine crezi ca e aici?Ai ghicit!Chelne..Oh Doamne Irina ce-i cu tine?
Lasa mancarea sprijinita pe noptiera si fuge spre a o imbratisa..

-Irina!De ce plangi copile?Oh Doamne..mi se rupe sufletul sa te vad asa mai fata..Nu mai plange..O sa fie bine..O sa treaca.O sa vezi..Nu mai plange.
-Ba nu!.N-o sa treaca.O sa mor!O sa mor Larisa..si am doar 15 ani.!
-Doamne!Nu vorbi asa.Nu o sa mori.!
-Ba da, ii raspunde sfarsit, trecandu-si mainile prin par si aratandu-i firele rupandu-se..Am leucemie..Si o sa mor.
Ramase nemiscata intr-o stare de soc..Nu stia ce sa-i raspunda..O privea tremuranda cu mainile-i pline de par si simtea ca o pierde..Ii simtea durerea si era cumplit.
-Nu..Nu pot sa cred..Nu stiu ce sa spun..
-Larisa, ce am facut sa merit toate astea?De ce sunt blestemata sa sufar atat?Am vrut sa fiu fericita si acum..acum ma privesc cum mor..



Va urma..