Lets talk about it.

12 aprilie 2011

Zodiacul persoanelor importante din viata mea.:)[7]






Persoanele din aceasta zodie sunt:Popa Stefan, Buchete Darina


Balanta

Balanţa dă dovadă de o nehotărâre cronică, inclusiv în ceea ce priveşte sexualitatea. Încercarea de a echilibra trei relaţii secrete şi alte câteva aventuri în timp ce plănuieşte nunta anului îi asigură nativului titlul necontestat de amant duplicitar al secolului. Aerul balanţei îţi bâzâie non stop în urechi. Ideea lor de discuţie raţională este că ei vorbesc şi tu asculţi păstrându-ţi raţiunea. Pentru că într-o ureche o să îţi susure apropouri fierbinţi şi în cealaltă o înşiruire a tuturor defectelor pe care le-ai avut vreodată sau nu. Este campion absolut în vorbitul pe la spate, umilirea celorlalţi şi fufa perfectă. Este expertul zodiacului când vine vorba de stricat casele altora.Dacă te cerţi cu ei, o să ai de înfruntat o tornadă de furie. Dacă le demonstrezi că au greşit, o să fie de acord pe faţă, dar o să te urască în secret pentru asta.

Activitate preferată: rânjitul
Carte preferată: "Cum să te căsătoreşti (şi) cu propria-ţi persoană"
Model în viaţă: Barbie/Ken
Idol romantic: Anna Nicole Smith
Slujba ideală: avocatul diavolului
Prima întâlnire ideală: În oraş apare un individ imposibil de frumos şi dezgustător de bogat într-o limuzină cu şofer. Mulţimea se dă la o parte din calea lui. Ajunge în faţa Balanţei şi o cere în căsătorie pe loc, cu promisiunea unei vieţi luxoase şi lipsită de nevoia de a mai lua vreo decizie vreodată.
Fraza cheie: "pe de altă parte..."
Fraza de agăţat: "Crezi că mi se potriveşte culoarea asta?"
Parte a corpului: Rinichii. Plini de nisip şi pietre de la dinţii pe care şi-i scrâşnesc noaptea ca să compenseze surâsul fals pe care îl afişează toată ziua.
Zona erogenă: Fundul. Stau pe el în timp ce tu faci toata treaba.
Ciudăţenie sexuală: Orice poziţie e ok, atâta vreme cât au o oglindă la dispoziţie.
Stil romantic: întortocheat

Popa Stefan.Photo Dreapta
Bărbatul Balanţă - este amuzant, carismatic şi foarte şarmant. Are un gust impecabil la haine..Este capricios, inconstant şi mereu în căutarea noii mari dragoste a momentului. Când vine vorba de agăţat, bărbatul Balanţă este la fel de versat ca un politician în campania electorală. Este superficial. Nu îi plac certurile. Încearcă să ai un conflict cu el şi probabil că tu o să fi cea care o să facă spume. Mai ales pentru că pare atât de al dracului de rezonabil şi calm. Vrea o relaţie bazată pe egalitate. Dai şi primeşti. Tu dai şi el primeşte. Se aşteaptă să îl alinţi şi să îl răsfeţi, să îi menajezi egoul şi să nu îl deprimi cu probleme reale şi stringente. Este responsabil de 7 din 10 relaţii ratate. Celelalte 3 sunt din vina bărbaţilor Peşti.

Femeia Balanţă - este cea mai populară dintre femeile zodiacului. E de obicei foarte atrăgătoare. Atentă, inteligentă, crede în egalitate. Caută armonia şi o relaţie profundă. Este caldă, senzuală şi feminină. Este vanitoasă, geloasă şi îndrăgostită de oglindă. Adoră excesele.  Nu e proastă, dar gândirea raţională, aşa cum o înţelege restul lumii, nu are de a face cu ea.  E fie o extremă, fie cealaltă. O să îţi critice gusturile în aceste domenii, chiar dacă e ceva gen "râde ciob de oală spartă". O să rămână în viaţa ta mult timp după ce v-aţi despărţit. Nu pentru că te vrea înapoi, ci pentru a se asigura că suferi fără ea. O să îţi păstreze numarul pentru o eventuală aventură. Nu, nu are nimic de a face cu tine, ci cu ea.
Defect:Se ştie că sunt escroci sentimentali. Sunt visători şi veşnic îndrăgostiţi dar îşi calculează mereu avantajele şi dezavantajele unei relaţii. Pe deasupra sunt egoişti, superficiali, nepăsători, nesinceri şi nehotărâţi. Atunci când greşeşti găseşte mereu scuze care să-l aducă într-o lumină bună.
Bani:Aşa cum spune şi numele acestei zodii, Balanţelor le place ordinea şi echilibrul, iar acest lucru se va răsfrânge şi asupra modului în care aleg să îşi gestioneze bugetul. Fac economii importante, chiar şi săptămânal dacă se poate, şi de multe ori vei recunoaşte o Balanţă dacă observi cum renunţă fără regrete mari chiar şi la tutun sau cafea atunci când se impune acest lucru.
Orasul favorit: Unde în altă parte decât la Paris? Vei simţi, în sfârşit, că ai atins sursa tuturor rafinamentelor şi frumuseţilor de pe lume.
Fraza favorita;x : „Asta sau aia? Aşa sau aşa...?” în speranţa că îi vei lua de pe umeri povara de a decide singur. Sau „Nu ai dreptate!” când e într-o dispoziţie certăreaţă.
Succes: Nu e niciodată sigur dacă a câştigat datorită meritelor sau a farmecului personal. Dar la Balanţă, acestea se confundă…  În general, balanţele sunt prea artiste şi prea diplomate ca să agreeze mediul dur de afaceri. Inteligenţa, abilităţile de negociere şi flerul le ajută de multe ori, dar poate nu sunt suficient de „bătăioase”.
Exemplu: moştenitoarea imperiului L’Oreal - Liliane Bettencourt.
Manie: Are mania contradicţiei. Dacă tu zici „laie” el va zice că-i „bălaie” numai ca să te contrazică, să echilibreze conversaţia. Şi mai e şi un pic narcisist…
Bautura: Spre deosebire de Fecioare, tu ştii cât se poate de bine ce vrei şi ce îţi place. Încă dinainte de a avea vârsta legală pentru a-ţi putea comanda o băutură într-un bar, ai ştiut cam ce îţi va plăcea şi ce nu. Preferi o băutură onestă, cât mai pură, în locul celor aditivate cu tot felul de arome.
Băutura preferată: Vodka
Relatia cu [,] copiii: Te descurci excelent mai ales cu fetiţele, cărora le faci fundiţe sau le dai cu ojă, îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi de o mie de ori păpuşile şi le spui poveşti cu prinţese. Dacă e vorba de băieţei, aceia mai agresivi sau căpoşi te pun în încurcătură şi poţi pierde o mulţime de timp încercând să îi împaci.
Cum slabesti?!:  Şi Balanţele au o slăbiciune pentru dulciuri. Odată ce apucă să se îngraşe este necesar să sisteze în special dulciurile şi făinoasele, gustările luate între mese sau noaptea târziu. E important să-ţi educi apetitul, să te obişnuieşti cu ceva mai multă austeritate. Cel mai mare pericol al dietei tale poate fi auto-indulgenţa („doar o guriţă mai iau, şi gata!”) şi amânarea („acum mănânc şi încep dieta de mâine”). Te poate ajuta foarte mult dacă ţii dietă împreună cu altcineva, eventual un grup de prietene, pentru susţinere reciprocă.
Cum reactioneaza la "adio"?: Poate te-ai săturat de infidelităţile lui sau lipsa lui de responsabilitate… Mai bine pleci când nu e acasă. Dacă apucă să te sărute… nu mai pleci şi o luaţi de la capăt!
Rezista la cicaleala?!: Cicăleala aplicată acestui bărbat ar trebui să se transforme în negociere, dacă vrei un rezultat pozitiv. Adica nu „niciodată nu vrei să duci tu gunoiul”, ci „dacă duci tu gunoiul îţi fac un masaj!”. Altfel, cicăleala în sine i se pare neelegantă şi îl îndepărtează afectiv de tine.
Se revolta?:-s:  Cele mai conciliante din zodiac, Balanţele se vor strădui să facă pace în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită. Te surpinde însă vehemenţa cu care iau partea celui nedreptăţit, căci spiritul lor de dreptate e foarte dezvoltat.
Te iarta?:Balanţa este greu de mulţumit şi la fel de grea va fi reîmpăcarea dacă vă certaţi. Totuşi nu rămâne insensibilă la vorbe dulci şi la gesturi romantice şi inedite până atunci în relaţia voastră. Dacă vrea să îi ceri iertare în scris, atunci nu sta pe gânduri şi compune-i o scrisoare, pentru că Balanţa are nevoie de cât mai multe certitudini.
Cucereste-l/Cucereste-o:Pentru cei născuţi sub semnul Balanţei, frumuseţea şi fidelitatea sunt importante. Pentru a seduce un nativ al acestei zodii, trebuie să dai o mare atenţie îngrijirii personale
Cucereste-l:  Nicio grijă, dacă ai fustă te-a remarcat! Dar ca să-i faci privirea să zăbovească, e nevoie de mai mult. Un tips ar fi să te porţi drăguţ şi afectuos cu un alt bărbat.
Pentru femei.
Ce trebuie sa aiba barbatul perfect?:îţi plac băieţii care au simţ estetic, care se îngrijesc şi sunt atenţi la cum se îmbracă, te atrag bărbaţii care totuşi nu se limitează la un banal tricou care de obicei nu se potriveşte cu nimic şi la nişte şlapi cumpăraţi de la primul chioşc.
Fantezii sexuale..: Semnul zodiacal cel mai sociabil are fantezii pe măsură. Bărbatul Balanţă îşi imaginează o petrecere cu multe domnişoare superbe care flirtează cu el. Îl incită jocurile erotice în grup ca formă de preludiu, însă doreşte ca petrecerea să continue în doi. Dacă îl laşi liber într-un anturaj larg, iar mai apoi îl primeşti în braţele tale va trăi la maxim partida de sex. Mai mult, va avea grijă ca amândoi să fiţi la fel de satisfăcuţi, căci adoră echilibrul chiar şi în pat.
Pentru barbati.
Fantezii sexuale..:
Nu stă prost cu imaginaţia nici când vine vorba de cele mai picante fantezii sexuale. Fie că e vorba de un decor luxos, sau de o petrecere la ţară într-un castel vechi din Franţa, toate personajele din fantezia Balanţei au câteva trăsături comune: frumuseţea şi sclipirea, inteligenţa, pasiunea şi senzualitatea. Partenerul Balanţei este cel care va reuşi să îi transmită din priviri ceea ce urmează să se întămple între ei.

Niciun comentariu: